Prin Decizia nr. 465/2025, pronunțată la data de 4 iunie 2025, Curtea de Apel Cluj a admis recursul formulat de Asociația Declic și Asociația Bankwatch România – Filiala Cluj, dispunând casarea în tot a hotărârii primei instanțe și suspendarea executării Acordului de mediu nr. 6/2024, emis pentru proiectul hidroenergetic Răstolița.
Decizia instanței de control judiciar este una de importanță deosebită în materia contenciosului administrativ de mediu, având în vedere caracterul excepțional al suspendării unui act administrativ individual cu impact major asupra mediului, înainte de soluționarea definitivă a acțiunii în anulare.
Cadrul juridic al suspendării actelor administrative de mediu
Suspendarea executării unui act administrativ, în temeiul art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, este condiționată de îndeplinirea cumulativă a două cerințe:
- existența unei îndoieli serioase asupra legalității actului administrativ (aparentă nelegalitate);
- existența unui risc de producere a unei pagube iminente, de natură să justifice intervenția provizorie a instanței.
În practica judiciară, aceste condiții sunt interpretate restrictiv, mai ales în cazul proiectelor de infrastructură energetică, ceea ce conferă deciziei analizate un caracter de precedent persuasiv relevant.
Aparența de nelegalitate a acordului de mediu
Instanța a reținut existența unor vicii evidente de legalitate, apte să justifice suspendarea actului administrativ, respectiv includerea nelegală a unor „lucrări rest de executat”
Acordul de mediu a fost emis cu includerea unor lucrări care:
- nu făceau obiectul unui proces valid de autorizare;
- depășeau limitele certificatului de urbanism;
- se întemeiau pe o autorizație de construire emisă în anul 1990, a a cărei documentatie tehnică era desuetă
Relevanța acestui aspect este accentuată de faptul că chiar autoritatea publică județeană competentă a confirmat oficial că la acest moment Hidroelectrica nu are o autorizație de construire.
Existența unui risc semnificativ de pagubă iminentă și ireversibilă
Cea de-a doua condiție a suspendării a fost analizată prin prisma riscurilor iminente generate de continuarea proiectului.
Curtea de Apel Cluj a reținut că se impune suspendarea acordului de mediu, instanța făcând aplicarea art. 9 alin. 4 din Convenţia de la Aarhus care prevede că „Procedurile menționate la alineatele 1, 2 și 3 de mai sus trebuie să ofere remedii adecvate și eficiente, inclusiv, după caz, măsuri provizorii, și să fie echitabile, corecte, rapide și să nu fie costisitoare în mod disproporționat. Deciziile în temeiul prezentului articol trebuie să fie emise sau consemnate în scris. Deciziile instanțelor, și, ori de câte ori este posibil, ale altor organisme, trebuie să fie accesibile publicului.” În materia dreptului mediului, Directiva 2004/35/CE stabilește responsabilitatea pentru prevenirea și remedierea daunelor de mediu, mai ales având în vedere că acestea sunt potențial
ireversibile.
Aşadar, având în vedere că aparenţa de nelegalitate a actului administrativ a fost răsturnată la nivel de aparenţă, continuă instanța de recurs, faţă de amplasarea proiectului în sfera a 4 arii naturale protejate, din care 3 sunt direct vizate de proiect, faţă de împrejurarea că daunele care se pot produce mediului prin astfel de construcţii de anvergura unui baraj şi a „restului de executat” cu privire la acesta pe baza acordului de mediu nr. 6/2024 nu au caracter reversibil, este întrunită şi condiţia existenţei unei pagube iminente care nu s-ar putea remedia ulterior.
Semnificația deciziei
Decizia Curții de Apel Cluj confirmă rolul contenciosului administrativ ca instrument efectiv de protecție a mediului și a interesului public, demonstrând că suspendarea actelor administrative nu este un remediu pur teoretic, ci unul efectiv atunci când principiile legalității și precauției o impun.
Rămâne însă deschisă o problemă fundamentală: ce se întâmplă atunci când autoritățile publice sau beneficiarul proiectului nu respectă o hotărâre judecătorească definitivă, inclusiv una de suspendare? Se ridică, în acest context, întrebarea dacă o hotărâre judecătorească de suspendare a unui act administrativ implică, în mod necesar, instituirea unei obligații de a nu face în sarcina beneficiarului actului suspendat.
Care sunt mecanismele de executare silită în contenciosul administrativ, atât potrivit regimului special al Legii nr. 554/2004, cât și în temeiul dreptului comun?
Care este regimul juridic al hotărârilor de suspendare și ce sancțiuni pot fi antrenate în caz de nerespectare?
Vom încerca să răspundem tuturor acestor întrebări într-un articol viitor, dedicat analizei efectelor juridice ale suspendării, precum și mecanismelor de asigurare a respectării hotărârilor judecătorești în contenciosul administrativ.