Prin decizia civilă nr. 751/2026, pronunțată la data de 16.06.2026, Curtea de Apel Cluj a admis recursul formulat de Asociația Declic și a dispus trimiterea spre rejudecare a cererii de suspendare a autorizației de construire emise pentru lucrările de aducțiune aferente Amenajării Hidroenergetice Surduc-Siriu.
Soluția primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 463/2026, Tribunalul Cluj a admis excepția inadmisibilității cererii de suspendare, invocată de Hidroelectrica, reținând incidența art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia actele administrative ce vizează securitatea națională nu pot face obiectul suspendării.
Totodată, prima instanță a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară, apreciind că noțiunea de drept de a exercita o cale de atac, reglementată de art. 11 din Directiva 2011/92/UE, se interpretează exclusiv în sensul dreptului la acțiunea de fond, motiv pentru care norma națională nu ar fi incompatibilă cu dreptul Uniunii.
Criticile formulate în recurs
În recursul formulat în numele Asociației Declic, am criticat soluția instanței de fond, arătând, inter alia, că:
- art. 11 din Directiva 2011/92/UE a fost interpretat greșit de prima instanță în privința conținutului noțiunii de drept de a exercita o cale de atac; în această privință, suntem în prezența unui acte éclairé, dat fiind faptul că CJUE a răspuns unei întrebări identice ca substanță în cauza Križan și alții (C-416/10);
- în cauza Križan (C-416/10), CJUE a stabilit că membrii publicului interesat trebuie să poată solicita suspendarea temporară a unei autorizații în cadrul căii de atac prevăzute de directiva privind prevenirea integrată a poluării, pentru a garanta efectivitatea acelei căi de atac coroborate cu art. 9 din Convenția de la Aarhus.
- în cauza Factortame (C-213/89), Curtea a statuat că o instanță națională învestită cu un litigiu de drept comunitar trebuie să înlăture aplicarea oricărei norme interne care ar împiedica-o să dispună măsuri provizorii necesare pentru a asigura deplina eficacitate a hotărârii pe fond, întemeindu-se pe principiul supremației (Simmenthal) și pe efectul util al dreptului Uniunii.
- concluzia noastră a fost că instanța trebuie să fie în măsură să dispună măsuri provizorii, ceea ce înseamnă că trebuie să înlăture aplicarea oricărei norme/practici naționale care i-ar interzice acest lucru. Aceasta este obligația necondiționată din Factortame (C-213/89, pct. 21): „instanța care… ar încuviința măsuri provizorii dacă printr-o normă de drept național nu i s-ar interzice să acționeze astfel are obligația să înlăture aplicarea acelei norme”.
Raționamentul Curții de Apel Cluj
Curtea de Apel Cluj a reținut în considerentele deciziei civile nr. 751/2026 următoarele:
Curtea reține că art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 exprimă opțiunea legiuitorului național de a restrânge posibilitatea suspendării executării anumitor categorii de acte administrative care privesc apărarea și securitatea națională. Totuși, aplicarea acestei dispoziții trebuie analizată în contextul ansamblului obligațiilor asumate de statul român în materia protecției mediului și a accesului la justiție.
Astfel, România este parte la Convenția de la Aarhus, ratificată prin Legea nr. 86/2000, iar dispozițiile art. 9 alin. (4) ale convenției prevăd că procedurile judiciare trebuie să ofere remedii adecvate și efective, inclusiv măsuri provizorii, după caz.
În același timp, art. 11 din Directiva 2011/92/UE consacră dreptul publicului interesat la o cale de atac în materia protecției mediului. În interpretarea unor dispoziţii similare în materia protecţiei mediului, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în cauza Križan și alții (C-416/10), pct. 107-109, că efectivitatea controlului jurisdicțional presupune posibilitatea adoptării unor măsuri provizorii atunci când acestea sunt necesare pentru garantarea utilității practice a hotărârii ce urmează a fi pronunțate asupra fondului.
Este adevărat că hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție în cauza Križan și alții (C-416/10) nu privește interpretarea art. 11 din Directiva 2011/92/UE, ci dispozițiile unei alte reglementări unionale din domeniul protecției mediului. Cu toate acestea, Curtea constată că raționamentul dezvoltat de instanța europeană prezintă relevanță și în prezenta cauză, întrucât nu este întemeiat pe particularitățile directivei analizate în respectiva speță, ci pe principiul general al protecției jurisdicționale efective și pe exigențele accesului la justiție în materia mediului.
Astfel, Curtea de Justiție a reținut la pct. 107 din hotărâre că instanța națională trebuie să fie în măsură să adopte măsuri provizorii necesare pentru garantarea deplinei eficacități a hotărârii ce urmează a fi pronunțate asupra drepturilor conferite de dreptul Uniunii, iar la pct. 108-109 a statuat că, în materia protecției mediului, efectivitatea căii de atac poate impune posibilitatea suspendării temporare a autorizației contestate atunci când aceasta este necesară pentru prevenirea producerii unor efecte prejudiciabile ireversibile. (…)
În consecință, argumentul primei instanțe potrivit căruia exigențele art. 11 din Directiva 2011/92/UE sunt pe deplin satisfăcute prin simpla existență a acțiunii în anulare nu poate fi primit. Această concluzie este cu atât mai pertinentă cu cât art. 9 alin. (4) din Convenția de la Aarhus, la care România este parte, prevede în mod expres că procedurile judiciare trebuie să ofere remedii adecvate și efective, inclusiv măsuri provizorii, după caz, ceea ce confirmă că protecția jurisdicțională în materia mediului nu se epuizează prin simpla existență a unei acțiuni de fond.
Prin urmare, deși statele membre beneficiază de autonomie procedurală, aceasta nu poate conduce la golirea de conținut a dreptului la o cale de atac efectivă. Or, interpretarea reținută de prima instanță conduce la concluzia că, în privința proiectelor vizate de art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, publicul interesat este lipsit, în mod absolut și independent de circumstanțele concrete ale cauzei, de orice posibilitate de a solicita o măsură jurisdicțională provizorie. O asemenea interpretare nu poate fi conciliată cu exigențele desprinse din art. 9 alin. (4) din Convenția de la Aarhus interpretată în lumina jurisprudenței Curții de Justiție referitoare la efectivitatea căilor de atac în materia protecției mediului.
Relevanța deciziei
Decizia Curții de Apel Cluj marchează un moment semnificativ în jurisprudența română de contencios administrativ și drept al mediului. Prin înlăturarea aplicării art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 în temeiul dreptului Uniunii Europene, instanța a confirmat că calificarea unui act administrativ ca act de securitate națională nu poate constitui un obstacol în calea accesului la măsuri provizorii în materie de mediu.
Raționamentul curții se sprijină pe trei izvoare de drept european: art. 11 din Directiva 2011/92/UE privind evaluarea impactului asupra mediului; și art. 9 alin. (4) din Convenția de la Aarhus, care impune în mod expres existența unor remedii adecvate și efective, inclusiv măsuri provizorii și implicit art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, care consacră dreptul la o cale de atac efectivă.
Această abordare reafirmă principiul potrivit căruia autonomia procedurală a statelor membre nu poate conduce la golirea de conținut a protecției jurisdicționale efective în materia mediului — un principiu cu implicații ce depășesc cadrul prezentei cauze.
Analiza aprofundată a problematicii va face obiectul unui studiu de specialitate.