Prin Decizia civilă nr. 2455 din 20 mai 2026, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursurile declarate de Hidroelectrica, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Guvernul României împotriva soluției Curții de Apel Cluj prin care a fost admisă cererea de suspendare a efectelor Hotărârii de Guvern nr. 327/2025. Este o victorie importantă pentru clienții noștri, Asociația Declic și Asociația Bankwatch România – Filiala Cluj, și un reper jurisprudențial important pentru dreptul mediului din România.
Ce este HG nr. 327/2025 și de ce contează suspendarea ei
Hotărârea de Guvern nr. 327/2025 aproba scoaterea definitivă din fondul forestier național a unei suprafețe de 37,52 hectare și defrișarea a peste 30 de hectare de vegetație forestieră pentru realizarea Amenajării Hidroenergetice Răstolița. Amplasamentul proiectului se suprapune cu situri Natura 2000 (ROSCI0019 Munții Călimani-Gurghiu și ROSPA0080 Munții Călimani), cu Parcul Național Călimani și presupune intervenții în habitate forestiere mature – molid, fag, brad – cu impact ecologic potențial ireversibil.
Problema juridică fundamentală pusă în discuție era următoarea: poate o aprobare de dezvoltare – act final în procedura de autorizare reglementată de Directiva 2011/92/UE – să fie menținută în vigoare atunci când acordul de mediu, act intermediar obligatoriu în lanțul de autorizare, a fost suspendat printr-o hotărâre judecătorească definitivă?
Răspunsul Înaltei Curți, confirmat prin respingerea tuturor recursurilor, este unul clar: nu, actul subsecvent nu poate rămâne în ființă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
De ce este importantă această decizie
Logica juridică este simplă și, în egală măsură, de bun-simț: dacă acordul de mediu – veriga intermediară indispensabilă a lanțului de autorizare – este lipsit de orice efect juridic ca urmare a suspendării, actul administrativ emis în temeiul său nu-și mai menține aptitudinea de a răspunde scopului pentru care a fost emis. Suspendarea acordului de mediu nu este o formalitate lipsită de consecințe juridice. Ea trebuie să se răsfrângă asupra tuturor actelor administrative care își trag existența și legitimitatea din actul suspendat.
Interpretarea contrară ar fi deschis ușa arbitrariului: este suficient ca autoritatea să accelereze emiterea actelor subsecvente înainte ca instanța să se pronunțe asupra suspendării actului intermediar, pentru a pune întregul lanț de autorizare la adăpost de controlul judiciar. Protecția provizorie în materie de mediu s-ar fi transformat într-o cursă contra cronometru, iar suspendarea acordului de mediu într-o măsură teoretică, fără consecințe asupra realității din teren.
Cauza Križan și dreptul la o protecție jurisdicțională efectivă
Am susținut în fața instanței că soluția este impusă inclusiv de dreptul Uniunii Europene, invocând în mod special jurisprudența Curții de Justiție a UE în cauza C-416/10, Križan, hotărârea din 15 ianuarie 2013. Marea Cameră a CJUE a stabilit în acea cauză că membrii publicului interesat trebuie să aibă posibilitatea de a solicita instanței dispunerea de măsuri provizorii – precum suspendarea unei autorizații – până la pronunțarea unei hotărâri definitive pe fond. Dreptul de a exercita o cale de atac, a reținut Curtea, ar fi golit de substanță în lipsa măsurilor provizorii.
Raționamentul CJUE are o logică imbatabilă, pe care am transpus-o în argumentația noastră: dacă instanța refuză să suspende actul administrativ contestat, iar între timp lucrările se execută – în cazul nostru, defrișarea a peste 30 de hectare de pădure în situri Natura 2000 și într-un parc național – ce valoare mai are acțiunea pe fond? Chiar dacă, în cele din urmă, instanța de fond ar constata nelegalitatea actului și l-ar anula, prejudiciul s-ar fi produs deja. Pădurile tăiate nu se replantează printr-o hotărâre judecătorească. Coridoarele ecologice pentru urs, lup și râs nu se refac prin forța lucrului judecat.
Am dezvoltat acest raționament arătând că dreptul de a exercita o cale de atac, în sensul reglementat de Directivă și de articolul 9 alin. (4) din Convenția de la Aarhus, presupune nu doar existența formală a unei căi de atac, ci și posibilitatea concretă a instanței de a dispune măsuri provizorii care să asigure efectul util al acțiunii pe fond.
Or, dacă o instanță suspendă acordul de mediu, iar o altă instanță permite continuarea lucrărilor în temeiul aprobării de dezvoltare emise pe baza aceluiași acord, protecția jurisdicțională provizorie rămâne doar un concept abstract, pe care cel mult îl dezbatem doctrinar la conferințe de dreptul mediului.
Ce înseamnă decizia în practică
Defrișarea a peste 30 de hectare de pădure în Parcul Național Călimani și în situri Natura 2000 rămâne suspendată până la soluționarea definitivă a acțiunii în anularea Hotărârii de Guvern nr. 327/2025. Ecosisteme forestiere mature, coridoare ecologice pentru specii protejate și habitate de interes comunitar sunt, deocamdată, protejate.
Decizia confirmă un principiu esențial pentru statul de drept în materie de mediu: hotărârile judecătorești trebuie respectate în substanța lor, nu eludate prin diverse mecanisme administrative. Când o instanță suspendă un acord de mediu, efectele acestei suspendări trebuie să se răsfrângă asupra întregului lanț de autorizare. Altfel, accesul la justiție în materie de mediu – garantat de Convenția de la Aarhus, de Directiva EIA și principiul efectivității (cauzele Rewe, Comet) – ar rămâne un drept teoretic, incapabil să ofere protecția reală pe care o promite.
Așteptăm cu interes motivarea deciziei.